Încercări Produse Industriale

Laboratorul de Încercări Produse Industriale (în continuare LÎPI) din cadrul Î.S. ”CMAC”, este succesorul Laboratorului Controlului de Stat din Moldova (înființat în 1955). Denumirea actuală, este atribuită în anul 2002.

LÎPI este acreditat de către Centrul Naţional de Acreditare din Republica Moldova” (MOLDAC)  conform cerinţelor standardului SM SR EN ISO/CEI 17025:2006 – vezi certificat de acreditare nr. LÎ – 093. Prima acreditare, laboratorul a obținut-o în anul 2005.

Laboratorul este competent să efectueze încercări de electrosecuritate şi verificări funcţionale pentru echipamente electrice şi electronice de joasă tensiune, avînd ca obiectiv general asigurarea securităţii consumatorilor în Republica Moldova.

Concomitent, prioritatea laboratorului este de a asigura necesitățile consumatorilor, producătorilor, importatorilor și a exportatorilor privind efectuarea încercărilor pentru  o gamă largă de produse.

Certificat acreditate LI-93

Tipurile de încercări și metodele utilizate de către Laboratorul încercări produse industriale din cadrul Î.S. ”CMAC” se conțin în anexa la certificatele de acreditare, după cum urmează:

ANEXA_la certificat LIPI al Î.S._CMAC 29.11.2020.pdf

Încercări de electrosecuritate şi verificări funcţionale pentru echipamente electrice şi electronice de joasă tensiune :

  • Verificarea clasei de securitate şi a marcării.
  • Verificarea protecţiei împotriva acesibilităţii la părţile sub tensiune.
  • Măsurarea puterii şi curentului.
  • Măsurarea curentului de scurgere.
  • Măsurarea rezistenţei de izolaţie.
  • Verificarea rigidităţii dielectrice.
  • Verificarea proprietăţilor mecanice.
  • Verificări constructive şi dimensionale.
  • Verificarea circuitului de legare la pămînt de protecţie.
  • Verificarea distanţelor de izolare în aer, pe suprafaţa  şi prin izolaţie.
  • Incercarea la tensiune (Tensiunea de incercare U≤ 10kV ).

Verificarea tehnică şi securitatea automatelor de joc şi a  ruletelor.

Categorii de produse ce pot fi încercate:

    • aparate electrocasnice;
    • ansambluri de aparataj de joasă tensiune;
    • circuite auxiliare şi de comanda ale aparatajului de înaltă tensiune;
    • aparatură electronică audio-video;
    • echipamente pentru tehnologia informaţiei;
    • corpuri de iluminat;
    • unelte electrice;
    • echipamentul electric al masinilor;
    • lămpi electrice cu filament, fluorescente, cu LED;

Denumire serviciu : încercări de laborator a produselor industriale, conform domeniul de acreditare deținut.

Solicitare serviciu: cererea privind prestarea serviciului, însoțită de documentația tehnică a produsului (instrucțiune de exploatare, standard la produs, specificația tehnică) se depune la biroul de recepție a laboratorului, personal de către solicitant sau reprezentantul legal al acestuia.

Termenul prestării serviciului depinde de categoria de produse supuse încercărilor de laborator și a metodelor utilizate – pînă la 10 zile.

Locul prestării serviciului: mun. Chișinău, str. Eugen Coca, 28

DATE DE CONTACT:

Laborator încercări produse industriale
Axente Ecaterina,
Șef laborator

Tel.: +373 22 218 508
lipi@cmac.md

Capitolul 6. Tarife pentru efectuarea încercărilor în Laboratorul Încercări Produse Industriale
Tabelul 6
Cod tarif Denumirea tarifului Tariful lei (fărăTVA)
1 2 3
14 000 003 Efectuarea încercărilor la echipamente audio/video și pentru tehnologia informaţiei și comunicațiilor 1 048,70
14 000 004 Efectuarea încercărilor la aparate electrocasnice 987,01
14 000 006 Efectuarea încercărilor la aparate electrotehnice 925,32
14 000 007 Efectuarea încercărilor la unelte electrice 1 048,70
14 000 008 Efectuarea încercărilor la corpuri de iluminat 925,32
14 000 010 Efectuarea încercărilor la lămpi, module LED 555,19